O poveste, intarziata, de Craciun

Hey, am tras linie la sfarsit de an si tocmai am constatat ca n-am valoarea ce-o aveam, asta pentru a se confirma adevarul etern al vorbelor lui Salam: “ori ai valoare, ori nu mai ai”.

Pentru filologi, economisti si statisticieni, va rog sa ma-nteleget’: vorbesc aici de “net worth”, dar cum n-am gasit o traducere mai buna, cea folosita de Salam mi se pare destul de adecvata.

Asadar, am încheiat anul 2022 de doua ori mai sarac in dolari decat l-am început. Am cazut, vorba lui Becali (ca sa raman la clasici), tot sus, dar in tandem si armonie cu cea mai mare cadere a unei averi inregistrata vreodata in istoria capitalismului. Deoarece, pastrand proportiile in cifre absolute, caderea mea nu este cu nimic mai putin spectaculoasa in cifre relative cu cea tocmai inregistrata in cartea recordurilor de fostul cel mai bogat om al planetei, de care, de luni bune ma tin strans legat intr-o ipostaza constanta: 69 la suta din averea mea este in Tesla. Pentru aceleasi categorii profesionale mai sus amintite: vorbesc de ponderea Tesla in totalul valorii portofoliului de actiuni, da?

 Acum, nu stiu exact cat din valoarea (I mean net-worth-ul) lui Musk o da Tesla, dar, o pot estima, tinand cont si de preferinta lui pentru acesta cifra, cam tot pe la 69%. Tesla iti da valoare, Tesla ti-o ia.

Dar in afara procentului cu care ne masuram averea si numarul anilor petrecuti facand umbra, mai mult sau mai putin degeaba, pamantului, de jos sau din spatiu, ambii avem pasiuni similare pentru rachete si, intr-o oarecare masura, pentru cifre cu talc. Dar niciodata, de exemplu, nu m-am lasat invaluit de aburii acelui 420, care era sa-l coste pe el mult mai mult decat l-a costat deja (enorm). In schimb, Doamne!, am iubit si-am sa iubesc continutul acela, cateodata alb, adesea rosu, din spatele cifrei 1827, scrisa elegant, negru pe alb pe o sticla ale carei forme iti amintesc de soldurile unei fecioare. 

Caci din el sorbesc acum nu doar gustul soarelui si al pamantului si al tuturor fructelor care-l impodobesc, dar, mai presus de toate, gustul adevarului pe care ma simt obligat sa-l astern asa cum il stiu, poate lasandu-ma putin ametit de betia cuvintelor, ceea ce, pe cuvant, puteti sa o puneti tot pe seama licorii ascunse in spatele amintitei cifre. Sorbind asadar, rar, dintr-o rara neagra, si confirmand intelepciunea straveche cum ca ce e bun este si rar, sa pornim la drum in cautarea adevarului, care, ne va face liberi. Libertatea e o stare de spirit, dar e batuta in moneda, se stie.

 Nu vreau prea mult sa presar drumul cu cifre, caci, in afara de momentele cand numeri lovele (iubesc acest neologism, cel mai frumos dintre toate cele cu care m-am imbogatit din frumoasa limba romani), un lucru fara nici o utilitate practica, dar pe care il fac, prestidigital sau digital, cu aceeasi placere de cand ma stiu, cifrele sunt pe cat de utile pe atat de plictisitoare (si, spre deosebire de cele mai sus amintite, nici eu n-am avut niciodata o buna memorie a lor). In schimb vreau sa vorbesc despre valoarea din spatele lor.

Si ce e valoarea? Valoarea, in definitia lui Warren Buffett, care stie, este ceea ce primesti, iar pretul este ceea ce platesti. Sau, in acceptiunea, destul de apropiata in fond, dar mult mai simpla in forma (o caracteristica a geniilor, conform nemuritorului… Cehov?), a lui Gigi Becali, citat. cinstit, pentru a doua oara in aceasta lucrare stiintifica, “totul valoreaza dupa cat produce.” 

Si acum sa revenim la Tesla si, oarecum, la motivul acestei lungi postari. De ani de zile investesc in actiuni si de ani de zile investesc in actiuni Tesla. De obicei cei care ma cunosc stiu ca pot vorbi despre bani si investitii tot atat de mult cat pot sa stau fara somn. Iar in vis, probabil ca visez pe aceleasi subiecte.

Dar facutul lovelelor nu cheltuitul lor, atentie!) deopotriva in discutiile cu femeile si barbatii, este un subiect atat de sacru, sau atat de plictisitor, incat e mai bine sa nu-l atingi. Averile, nu altfel decat legile sau carnatii, sunt usor de privit sau consumat, dar nimeni nu vrea sa vada ce se ascunde înăuntrul lor.

Hey, sunt acelasi pervers si afemeiat, doar mai batran. Deci asculta-ma! Time is money, dar anii si banii sunt intr-un paradox continuu: banii sunt pe ultimul loc in mintea celor care dispun de ani si nu de bani, si pe primul loc in mintea celor care dispun de bani, dar nu de ani.

 Cand esti tanar, ai o buna sansa sa bagi o tanara in pat chiar fara o masina bengoasa. Dar e dezgustator si doar sa te gandesti la asta la batranete. Casa si masina trebuie sa creasca direct proportional cu numarul anilor daca vrei sa fii iubit pana la adanci batranete. Intreaba-l pe Columbeanu. 

Ca regula generala, si cu asta inchei lectia de viata de azi, tineretea ar trebui sa fie despre facutul banilor, iar batranetea despre cheltuirea lor ( includ aici si actele de caritate, caci datul cu banii, spre lautari sau spre Oxford sau Cambridge este culmea extravagantei)  o dovedesc toti miliardarii planetei. Faptul ca sunt atat de rari este doar pentru ca atat de putini dintre muritori fac lucrurile in ordinea care trebuie.

Cand, strafulgerat de adevarul mai sus enuntat, te apuci, ca mine, sa investesti serios la 40 de ani, trebuie sa o faci si pentru cei 20 de ani de dinainte, in care ai fost ocupat cu pierdutul  lor. Asa ca am pus fiecare banut castigat in actiuni si n-am ascuns niciodata asta. Dar foarte putini, in mediul in care m-am invartit, au fost vreodata interesati de subiect.

Am urmarit Tesla de dinaintea listarii ei la bursa, cu mult inainte ca Elon sa devina “click-bite”-ul favorit al oricarui site de doi bani. Cu mult timp in urma mi-am spus ca o sa cumpar Tesla, fie doar de forma, fascinat de determinarea, curajul si generozitatea lui Elon de a-si risca toti banii in slujba unei viziuni comune. Am stiut de atunci, cei care  ma stiu sunt martorii prorocirilor mele, ca masinile electrice vor prelua planeta, dar n-am crezut ca o va face Tesla. Cu cativa ani inainte de listarea Tesla am cumparat actiuni ale unor companii care promiteau sa deserveasca masinile electrice (Ecotality, de exemplu) si multe din ele nici nu mai exista azi. 

Dar producator de masini? O, nu. Nici un start-up dintr multele care au incercat, nu mai reusise sa patrunda si sa reziste in lumea producatorilor de masini de aproape o suta de ani. Capitalul necesar pur si simplu este prea mare pentru a putea fi accesat de companii fara un istoric de venituri. Ca urmare industria auto este un oligopol pe care vechiul capital si politicul au facut tot posibilul sa-l mentina. Dar, mi-am spus, daca exista un om care isi risca toti banii lui pentru a salva omenirea de propria-i ratacire tehnologica, pot risca si eu o suta sau doua de dolari. Toate sansele sa-i pierd, dar pentru o clipa macar in viata as putea sa simt ca am facut dezinteresat un bine acestei omeniri pe care o iubesc cu atat mai mult cu cat mi-e tot mai greu sa iubesc in mod particular pe vreunul dintre cei care o compun.

Cand Tesla s-a listat la bursa, in 2010 parca, eram gata sa platesc pretul de 200 de dolari, dar valoarea propusa in schimbul lor mi s-a parut jignitor de mica. 200 de dolari pe zece actiuni? Asta insemna ca Tesla, care abia incropise un sistem de propulsie electric pe care s-a chinuit sa-l infasoare intr-o caroserie cumparata de la Lotus,  era evaluata aproape cat jumatate Renault, care detinea 30% din Nissan si care, nu mai stiu, lansase, sau era pe cale sa lanseze deja electricul Leaf pe piata si avea ea insasi alte cateva electrice in pregatire. Carlos Gohn, care probabil va ramane in istorie mai degraba prin spectaculoasa evadarea din Japonia decat prin cariera sa stralucitoare, dintre toti conducatorii de companii auto, era singurul care impartasea cu Musk nu doar viziunea, ci si determinarea de a construi un viitor electric pentru autoturisme.

As fi putut investi in Renault, dar, industria auto nu mi s-a parut niciodata atractiva, din acelasi motiv fundamental: necesita prea mult capital si prea mult timp sa fie invartit, iar capitalul are un cost cu atat mai mare cu cat necesita un timp mai lung sa produca. Cand peste 90% din banii care se intorc intr-un an intr-o companie din vanzarea produselor e de fapt capitalul investit in realizare acelor produse, cu cat trec mai multi ani cu atat stai mai prost, ca investitor.  Altfel sta treaba in software, unde, in aceeasi perioada de timp,  90% din capitalul care se intoarce intr-o companie este de fapt profit si doar 10% este capital investit. Evident ca iti doresti sa fii co-proprietar cu Bill Gates in Microsoft si nu coproprietar cu statul francez in Renault.

Asadar 200 de dolari pe 10 actiuni Tesla, oricat de mult as fi crezut in viitorul masinilor electrice, mi s-a parut enorm. Eram dispus in proportie de 99.99% sa pierd 200 de dolari, dar nu sa platesc 200 de dolari pentru doar 0.01% sanse de recuperare a banilor sau un implauzibil potential castig. Asadar in loc sa ma concentrez pe cei 99.99% cu care ma simteam confortabil, m-am concentrat pe acel 0.01% care ma jena.

Singurul mod just in care puteam trata cei 200 de dolari era, asa cum a fost imboldul initial al inimii mele, ca jertfa pe altarul pe care inceptuse sa-l ridice Elon Musk, caci daca o considerai investitie fie si doar in proportie de 0.01% totul nu mai avea nici un sens. 

Increderea e la fel de valoroasa precum banii, dar imposibil de evaluat. Ca lansator al unui nou business, Elon avea neoie de increderea mea mai mult decat de banii mei si am refuzat sa i-o acord. Am platit scump pentru asta.

Intrarea Tesla la bursa a coincis oarecum cu o upgradare radicala a educatiei mele investitioinale. Abia ce terminasem prima sau a doua lectura a The inteligent Investor care mi-a pus in fata aproape toate greselile pe care le facusem in toti cei 20 de ani pe care ii petrecusem in jurul bursei, in aceeasi masura in care lectura Noului Testament mi-a pus in fata greselile altor douzeci de ani de dinainte de a cunoaste bursa. Dar, in acelasi timp, Graham m-a lasat incapabil sa vad cea mai mare greseala care eram pe cale sa o fac in toata viata mea financiara, neinvestirea in Tesla, cel mai rational lucru pe care m-am incaptanat sa-l duc in timp, vreodata.

Ca intotdeauna, mintea, cea de care am fost mereu atat de mandru, m-a tradat in mod fundamental, si nu inima, pe care adesea am ales sa o ignor. Inima mi-a ramas cu Elon si Tesla, ale carei afaceri au inceput sa creasca dar nici pe departe in acelasi ritm si aceeasi traiectorie precum actiunile ei: de la 20 de dolari la 22, apoi la 40, apoi la 80, apoi la 300 si asa mai departe, iar cu cat actiunile cresteau, cu atat mintea imi aducea un argument in plus sa nu cumpar. Mana jos de pe tastatura: Graham’s “the margin of safty”, remember!?

Mai bine de 9 ani am privit aproape zi de zi, uneori de cateva ori pe zi, mersul actiunilor Tesla, cu jind, teama si regret, aceleasi trairi succesive pe care le ai cand urmaresti din priviri o femeie frumoasa, dorind-o, dar rationand la nesfarsit fara a gasi curaj si momentul oportun pentru a o aborda. Un lucru imi era clar: cu cat Tesla devenea mai dorita si abordata de mai multi, cu atat sansele mele de a avea succes in nebunaticul demers scadeau (ma rog, cica femeile frumoase prefera barbatii predispusi sa riste totul). Cand actiunile au atins 400 de dolari si peste, am aruncat prosopul. Pretul n-are sens, asa ca n-o voi avea niciodata, mi-am spus. Asta e, ma voi bucura privind-o, ma voi bucura daca misiunea ei va fi indeplinita si imi va fi suficenta aceasta satisfactie platonica. Ezitarea si lasitatea au mereu un pret multiplicat in timp.

Apoi, pe neastepte, frumoasa s-a impiedecat si, ca prin minune, toata gratia ei s-a spulberat instantaneu. Tesla tocmai lansase Model 3, o actiune de make it or brake it, Elon Musk mizase pe roboti, dar subapreciase oamenii intr-o faza cruciala, ca urmare a trebuit sa mute o parte din productie la cort, de rasul lumii auto, sa se cazeze in fabrica si sa munceasca zi lumina ca ultimul sclav, iar cand printre scrasnitul dintilor a lasat sa-i scape “production hell” tot ce a primit drept intelegere au fost ranjetele conducatorilor de companii auto si analistilor de tot felul multiplicate pe toate canalele media. Pe Wall Street si aiurea, ingustimea usii de evacuare si strigatele multimii ce se inghesuia spre ea, au fost tot ce au putut sa vada si sa auda speculatorii panicati.

Pentru multimea de admiratori a fost un soc, Elon Musk livra un spectacol dezgustator, iar Wall Street-ul, niciodata preocupat de mai mult decat un one night stand, a degradat automat  Tesla de la noua curtezana de lux a orasului la o tarfa intangibila, potentiala purtatoare de sifilis. 

Pentru mine, aceasta minunata creatura pe care o urmaream de ani de zile, al carei suflet il cunosteam in profunzime, pe care mi-o doream cu disperare, trecea printr-o transformare radicala care ma incuraja sa ma indrept spre ea in masura in care cei mai multi dintre cei ce roisera in jurul ei se indepartau speriati.

Ceea ce aveam in fata nu mi se prezenta deloc ca un spectacol dezgustator, cum era descris de media si Wall Street, ci de o minunata metamorfoza a unei larve in ultima sa faza inainte sa devina fluture, poate cel mai frumos pe care capitalismul l-a dat vreodata. Da, n-a fost fara riscuri, caci intr-un asemenea moment vietatea devine mai vulnerabila ca oricand in fata pradatorilor. Cand te-ai dezbarat de aproape tot ce pana atunci constiutise scut protector in mersul tau tarat, cand ramanerea pe pamant nu mai e posibila, zborul ramane singura alternativa a mortii. Greu, dar  Model 3 si odata cu el Tesla isi luasera zborul.

Chiar odata metamorfoza incheiata cu succes, Wall Street-ul si media, in intelepciunea lor conventionala, n-au au vazut in aceasta decolare stangace traiectoria victorioasa a unui  fluture ce sfida gravitatia, ci doar un predestinat arc pe cer, anticipand iminenta prabusire a unui sarman vierme ce a uitat pe moment locul sau sub soare.

Dar eliberarea se produsese iar eu eram fascinant de emanciparea acestei creaturi pe care o stiam de cand era ceva mai mult decat idee si, ca niciodata, am pierdut din ochi vuietul bursei. Cand am coborat privirea, actiunile Tesla, ce atinsesera aproape $500, dupa renumitul tweet “420. funding secured” erau mai aproape de pamant ca niciodata in ultimii doi sau trei ani. 

La $220 am simtit ca a venit momentul meu mult asteptat, momentul in care ma pot apropia de ea. Ce i-am spus? I-am spus ceea ce-i spui mereu celei pe care o vrei pentru o viata, nu pentru o noapte: uite-ma, nu sunt printul ce-l astepti, sunt destul de zgarie branza, cu mintea slaba, dar am o inima puternica si e la picioarele tale. Ti-am sarutat o viata urma pasilor, caci mi-a fost teama sa te ating, dar sunt inca aici cand toti au disparut. Nu ti-au vazut sufletul, ca urmare n-aveau cum sa-ti intelega trupul pe care l-au pangarit atingandu-l. Lasa-ma in viata ta, ia-ma in zborul tau si o sa-ti fiu un insotitor fidel pana la capat.

OK, asta e varianta Hollywood, indusa probabil de rara neagra, intamplator 2019, tot dupa o recolta excelenta. Cuplarea in sine a fost mult mai prozaica, am pus mana tremuranda pe telefon, am intrat in  aplicatia Tradeville si am dat ordinul in urma caruia, in schimbul pretului de  $2300 am primit valoarea ascunsa in 10 actiuni cu simbolul US.TSLA, probabil aceeasi valoare, pentru care, in urma cu zece ani refuzasem sa platesc $200 de dolari.

(Va urma, probabil)